Nașterea

Nașterea. Botezul

Imitând modelul primordial, în universul omului arhaic, vatra și cuptorul cu patul casei, locul unde se naște copilul, se află în Centrul Lumii. Moașa are un rol determinant la nașterea copilului, de regulă, o femeie bătrână sau bunica femeii care naște.

În satul Valea Mare din comuna Dumești, județul Vaslui a fost întâlnită superstiția că pentru a naște mai ușor moașa punea sub femeia ce trebuia să nască un metal tăios și deschidea toate ușile[1] pentru  a-i înlesni nașterea. Cele 40 de zile sau șase săptămâni după naștere sunt cruciale. Lehuza este intangibilă în primele opt zile, până când are loc molifta de slobozire și curățarea cu aghiazmă. Nu iese din casă, nu face foc, nu face mâncare. Reintegrarea definitivă a lehuzei în lume are loc după trecerea intervalului temporal de 40 de zile, după care are voie să părăsească ograda, căci altfel ar arde pământul sub picioarele ei.

De regulă, după 40 de zile de la naștere, copilul este creștinat prin botez de către nași, la biserică. În satul Dumești, județul Vaslui, nașii de botez sunt aceiași cu nașii de cununie ai părinților, în cazul primului copil, iar pentru următorii născuți sunt aleși din rândul oamenilor mai gospodari. Mai există credința că pentru a-ți merge bine trebuie să botezi un copil din familie nevoiașă. O altă credință a dumeștenilor este că dacă pentru un copil nenăscut niște oameni se prind să-i fie nași de botez, acei oameni nu trebuie să se răzgândească, deoarece copilul s-ar putea îmbolnăvi[2].

Eleva Mihaela Mihalache a cules mai multe superstiții din satul Valea Mare, comuna Dumești, de la o vecină a sa, Doina Preda. Astfel, se crede că e bine ca lumânarea de botez să aibă printre florile de ornat și flori dintr-un buchet de mireasă pentru ca pruncul să nu aibă cununiile legate; panglica sau fașa de botez nu trebuie să fie scurtă pentru ca pruncul să nu se căsătorească prea repede, însă nici prea lungă pentru ca acesta să nu se căsătorească prea târziu; obiceiul mai cere ca nașii să pregătească pentru înfășatul pruncului o pânză albă, necroită, asemănătoare celei în care a fost înfășat Domnul Iisus Hristos. După ce este adus de la biserică, bebelușul este pus pe pragul casei de către nașă, care va spune mamei: „Mi-ai dat un păgân, / Ți-am adus un creștin”.

În cinstea nașilor, adică a cumetrilor, părinții copilului organizează o masă la care este poftită lumea din sat, petrecere însoțită de muzică și daruri pentru copil, numită cumetrie. În timpul cumetriei sau ulterior, a doua zi, are loc scăldătoarea copilului. După un obicei provenit din orizontul magic al culturii populare, în apă sunt puse diferite lucruri menite să-l întărească și să-l norocească pe nou-născut aidoma acestora: busuioc, fire de grâu, mărar, mușețel, sămânță de mac și de cânepă, pene, zahăr, lapte dulce, bani etc.

În comuna Dumești, în toate satele componente: Dumești, Valea Mare, Dumeștii Vechi, Schinetea, nou-născutul se botează la 40 de zile de la naștere, timp în care există credința că nu e bine ca pruncul să fie văzut de altcineva în afară de membrii familiei, acesta fiind ferit până la botez de ochi străini. În prima scaldă, din ziua cumetriei, nașa de botez, ajutată de moașă va scălda copilul care după îmbisericire a fost înfășat în crijmă. În apa scăldătoarei se pun diferite lucruri cu simbolistică[3] aparte: lapte pentru a avea pielea albă, miere de albine pentru a fi harnic precum albina, flori de sunătoare pentru a nu se prinde bolile de el, aghiazmă din ziua botezului la biserică (de obicei, cu o zi înainte de cumetrie pentru a fi ferit de duhuri rele, orez pentru a avea belșug, fulgi de pene pentru a fi sprinten, flori pentru a fi frumos, bani pentru a fi bogat, busuioc pentru a fi ferit de rele, se picură ceară de la lumânarea de la botez în formă de cruce. În apă, copilul este așezat pe crijmă.

După ce nașa îi face baie pruncului, trebuie să ia în gură busuioc și zahăr. Moașa îi dă nașei zahăr cu o linguriță și bucățele mici de busuioc și aceasta suflă cu aer rece pruncul pe la încheieturi pentru a le cădea drag semenilor, dar și pentru a nu transpira urât mirositor când va fi mare, apoi îl îmbracă, hăinuțele fiind cumpărate de nași. În acest timp, moașa ia apa de scăldătoare și o aruncă la rădăcina unui pom și spune[4]: „Cum este copacul de viguros și rodos, așa să fie și copilul de sănătos și frumos”.

Nașa închină copilul la icoană și îl dă părinților zicând: „De la noi fin, de la Dumnezeu creștin”. Părinții sărută mâna nașilor – nașa ține pruncul în brațe, iar nașul lumânarea – apoi mama va își va primi în brațe copilul, obicei după care poate să înceapă petrecerea în cinstea nou-născutului, dar și a nașilor.

Când petrecerea se apropie de sfârșit, moașa aduce copilul și îl dă nașei zicând[5]:

„Iată vă aduc un fin al dumneavoastră.
De la nănaș pocinog,
De la Dumnezeu noroc!
Dăruiește finului dumitale
Ce te trage inima”.

            Nașa răspunde:

„Ia să văd cât e de mare,
De isteț și de frumos.”

Apoi ia copilul în brațe, îl sărută, îi pune bani în sân, îl dă mai departe celorlalți meseni, fiecare îi dă bani în dar. La cumetriile din Dumeștii Vasluiului, există obiceiul ca moașa să joace găina, timp în care nașul și apoi restul invitaților îi dau acesteia bani, fiecare cât dorește. Moașa va lua acasă găina jucată, pentru a avea parte și de alte moșiri.

Așadar, după 40 de zile, timp în care femeia este considerată necurată și nu are voie a se depărta de casă, merge la biserică pentru rugăciune și pentru „îmbisericirea” și împărtășirea nou-născutului. După ce este închinat de preot la icoane, copilul este lăsat jos dinaintea ușii altarului sau a tetrapodului, de unde este preluat de mamă sau nănașă.

Colacii joacă un rol esențial în toate momentele vieții omului, de la naștere până la înmormântare. Părinții copilului merg la cumetri și le duc colacii, de regulă doi sau patru colaci mari făcuți din făină albă de grâu cu cununi de patru, șase sau opt împletituri, ca semn de recunoștință pentru nănașii care l-au botezat, obicei cunoscut drept colăcime, care se putea petrece în oricare zi de peste an.

Mai cu seamă în vechime, copiii sufereau de diverse boli: deochi, plânsori, ceasul rău cu speriat, roșață, bube dulci, părul porcului, junghi, plesnele, focuri, gălbenare etc. Unele leacuri  erau de natură magică. De pildă, deochiul era identificat și vindecat prin stingerea cărbunilor. Fiecare mamă și, mai ales, moașă cunoștea acest lucru. Lua nouă cărbuni aprinși și-i stingea  într-un pahar cu apă neîncepută. Dacă aceștia sfârâie și se scufundă în apă zvârcolindu-se, e semn că copilul a fost deochiat. Dacă nu era deochiat, cărbunii pluteau deasupra apei. Însă, fiind detectat deochiul, era spălat cu apa din pahar. În caz de nevindecare, se trecea la descântecul de deochi (vezi aici).

Dacă pruncul era bolnăvicios, se recurgea tot la practici magice. Se proceda la schimbarea numelui, pentru ca moartea să nu-l recunoască, sau la „vânzarea copilului” pe fereastră unei femei cu copii mulți și sănătoși, pentru a avea norocul acesteia. Uneori, copilul era dat de pomană, tot pe fereastră; femeia de afară zicea „Bogdaproste!”, iar mama rostea: „Pe lumea asta să fie al tău, pe lumea ailaltă fie al meu!”. Se oferea și o plată simbolică, de un ban. Alteori, cel care „cumpăra” sau îl primea de pomană schimba numele copilului. În unele cazuri, copilul era scos de trei ori pe fereastră, în schimbul unor străchini cu făină de porumb (popușoi sau, în Dumești, păpușoi).

După un an, are loc tunderea părului sau tăierea moțului, în prezența nănașilor și a rudelor, într-o zi aleasă. Niciodată marți, pentru că e cu „năpaste”, de preferință, în zi cu soare sau de frupt, luni, joi sau sâmbătă, ca toată viața să fie luminoasă și împlinită: „Până la luarea din păr copilul nu se tunde căci capătă dureri de cap”[6].

[1] Informator: Graur Gheorghe, 65 de ani, sat Valea Mare, comuna Dumești, județul Vaslui. Culegător: Graur Ștefania, 13 ani, elevă în clasa a VII-a A a Școlii Gimnaziale „Mareșal Constantin Prezan”, date culese la 19. 06. 2016.

[2] Ibidem.

[3] Informator:  Aurica Livadaru, 71 de ani, sat Valea Mare, comuna Dumești, județul Vaslui. Date culese la 30 iunie 2016.

[4] Informator: Doina Preda, 55 de ani, sat Valea Mare, comuna Dumești, județul Vaslui; Culegător: Mihaela Mihalache, elevă,13 ani, elevă în clasa a VII-a A a Școlii Gimnaziale „Mareșal Constantin Prezan”, date culese la 21. 06. 2016.

[5] Informator Verginia Olaru, sat Dumești, comuna Dumești, județul Vaslui, date culese de aceasta în perioada când era director al Căminului Cultural din comuna Dumești, actualmente titular al Școlii Gimnaziale „Mareșal Constantin Prezan”, de la Jenica Ciobanu, 85 de ani.

[6] „Ion Creangă”.  Revistă de limbă, literatură și artă populară, Bârlad, Anul I, Nr. 1, August 1908, p.2.