Verginia Butnaru, despre arta războiului de țesut
Industria casnică în satul tradițional a avut un rol foarte important, căci aproape totul era lucrat de mână, războiul de țesut fiind cel care, mai ales, pe timp de iarnă era preponderent folosit de către femeile care lucrau neobosite tot felul de lucruri care să îmbrace trupurile, dar și casele. Sărbătorile ciclului familial sunt strâns legate de țesături care „au și o importantă funcție ritualică, ele marchează momentele fundamentale ale existenței umane. După prima scăldătoare noul născut este înfășurat într-o pânză numită crijmă. Zestrea fetei era in principal din țesături executate – cel puțin așa se afirma – de viitoarea mireasă care îmbrăca o anume costumație cu prilejul căsătoriei. La moarte, pe lângă folosirea din nou a unor anumite pânzeturi, era îmbrăcată de către bărbați cămașa în care fuseseră miri. Tot la înmormântare se întrebuințau lăicerele numite poduri.” (Dan Ravaru, Repere etnofolclorice și de istorie locală, Editura PIM, 2010)
Orice meșteșug are o taină pe care Verginia Butnaru ne-a împărtășit-o. Punând în practică fiecare etapă a montării războiului de țesut, dânsa ne-a explicat pas cu pas cum se poate țese un țol, așa cum i se spune în sat. Doritorii pot urmări aici explicațiile minuțioase ale iscusitei țesătorese din Dumeștii Vasluiului.
